Îmi trece prin cap de câte ori mă gândesc la estrogeni figura de femeie fatala a frumoasei Jerry Hill. Această doamnă arătând fantastic la 50 de ani îşi împrumutase chipul şi trupul pentru a face reclamă tratamentului de substituţie hormonală cunoscut in lumea anglo-saxona ca - HRT. Sper însă pentru fericirea şi sănătatea ei că îi făcea doar reclamă  nu îl şi urma. Dar să vedem un pic, cine sunt aceşti estrogeni?
Femeia dispune de 3 hormoni estrogenici cu structura chimică asemănătoare: esrtradiolul, estriolul si estrona. Aceştia fac parte din categoria de hormoni gluco-corticosterozi şi se afla la capatul lanţului de sinteză, cu alte cuvinte odata sintetizaţi în organism nu se mai transforma în alt hormon, ci doar îşi fac datoria şi apoi se descompun în ficat.
Nu vreau să va ocup timpul preţios cu chimia acestora ci mai degrabă cu importanţa lor. Cineva a scris odată că sunt ca nişte mere: ionatan, golden şi pink.  Sunt asemănători dar au „gusturi” diferite. Dintre cei trei estradiolul este hormonul cel mai potent, cel care guverneaza ovulaţia şi ciclul femeii. Estrona este mai puţin studiată ea are capacitatea de a se transforma în estradiol sau în estriol în funcţie de necesităţi. Iar estriolul este un hormon foarte interesant, mai puţin potent decât fratele său estradiolul, care are apparent un rol numai la femeia gravidă, găsindu-se  în cantitaţi mari detectabile în placentă.
Izolarea estradiolului în anii 50 a dus la marea revoluţie a tratamentului hormonal. Pe de o parte femeile  la menopauza au putut să se „adape” de la aceasta “fântână a tinereţii veşnice” dupa cum le-a fost promis – la revedere cu sânii lăsaţi atârnând ca nişte pungi dizgraţioase! Pe de cealalta parte s-au facut primele progrese în controlul şi prevenţia unei sarcini nedorite. Cine ar putea sa zică ceva împotriva lor! Companiile farmaceutice s-au repezit să călărească aceşti cai de curse cu victorie sigură şi s-au pus pe patentat. Şi după cum stiţi, deoarece nu se pot patenta substanţe care se găsesc în natură au trebuit găsite derivate uşor modificate care să fie înregistrate.  E cineva printre noi care să nu fi citit pe o cutie de anticoncepţionale cuvântul „ethinyl-estradiol”? Cred că nu trebuie neaparat să fi avut zece la chimie ca să realizezi că „ethinyl” e ceva în plus pe care mărul ionatan nu îl are. S-a transformat să zicem în măr de marţipan vopsit frumos în roşu şi verde. Dar nu mai e măr. Dacă îl mănânci în loc de măr ,nu-ţi va da nici vitamine şi te va îngrăşa.
Acum, în spatele acestor patente nu a stat neapărat o minte malefica şi cu limba scoasă numai după bani. Nicidecum. Sau poate în mică măsură. Oamenii de ştiinţă, în acei ani de pionierat,  în marea lor majoritate bărbaţi, şi-au dat cu adevărat silinţa să fabrice un medicament după toate regulile artei: un compus care sa se ataşeze la receptorii de estrogen, care să fie pur, absorbabil în corp, nedescopus în stomac sau ficat, evaluabil prin metode specifice de control al calităţii şi evident susţinut prin studii clinice.  Iar aici fac o paranteza în care încerc să explic ceea ce poate chiar şi medicilor le este mai puţin cunoscut şi anume: vă imaginaţi oare la ce pericol se expun operatorii din instalaţia de procesare şi tabletare – al ethinyl-etradiol-ului? Ştiţi oare ce tehnologie complicată trebuie asigurată ca să facă imposibilă ieşirea acestor substanţe în atmosferă? Estradiolul şi derivatele lui sintetice sunt nişte hormoni atât de potenţi încât ei consituie un pericol extrem pentru cei care vin în contact cu ele;  în plus, ca să faca totul şi mai complicat, ei se absorb prin piele, şi încă foarte bine, ba chiar fiind liposolubile,  se acumuleaza în ţesutul gras ca rezerva până sunt folosite sau descompuse de ficat.
Deci revenind la sinteză şi tabletare, există regulamente clare şi condiţii precise bine definite de protecţie, camerele de procesare fiind sub presiune negativă faţă de mediu astfel încât particule de substanţă să nu poată fi transportate afară . În pus operatorii poartă echipament de protecţie, întreg corpul trebuie să le fie acoperit, nici o bucăţică de piele nu are voie să fie expusă.
Bun, deci dacă cei ce lucreaza zilnic cu acest hormon atât de potent trebuie protejaţi atât de bine ce ne facem noi,  femeile  cărora ne sunt prescrise tablete de derivaţi ai estradiolului?
Închei acest mic articol cu câteva postulate pe care mă voi strădui să le explic pe înţelesul tuturor:
1) Dacă trebuie să adăugăm estogeni corpului nostru nu trebuie sa luam decât preparate hormonale bioidentice
Derivatele sintetice nu sunt acelaşi lucru cu hormonul produs de corpul nostru – estradiolul. Ele pot fi, şi nu intru acum în profunzime, mai potente decât hormonul nostru natural. Cercetarea medicala sau studiile clinice nu şi-au batut prea mult capul cu CÂT anume ne este fiziologic necesar, ci mai degrabă cu cât trebuie administrat ca sa obţii efectele dorite? Marele clasic care a urmărit generaţii de femei - Premarin - un preparat izolat din urina de iapă gestantă patentat de Wyeth (unit cu Pfizer în 2009) prescrie în general o doza de 0,625 mg pe zi. Dacă nu are efect doza se poate mări până la 1,25 mg. Dar multe femei luând Premarin sau ethinyl-estradiol s-au trezit cu urmatoarele efecte nedorite: luare în greutate, sâni dureroşi, umflaţi, agitaţie, insomnie, anxietate, stare depresivă, oboseală, iritabilitate, lipsă de libido, hipoglicemie, reţinere de apă, dureri de cap – ca să le numim pe cele mai blânde. Lista continuă cu lucruri mult mai serioase pe care mă reţin să le scriu pentru că nu vreau să sperii pe nimeni, dar paleta este considerabilă şi cruntă. Oare de ce? Nu cumva este supradozat? Ceea ce mă duce la postulatul al doilea, dar nu înainte de o mică explicaţie şi anume: dacă estradiolul este liposolubil, ceea ce vedem noi în ser (sânge) cu analizele noastre este estradiolul liber. Habar nu avem cât estradiol este în corp bine legat la receptori în celule şi îşi face acolo datoria. O cale mai este măsurarea în salivă. Dar pentru că studiile clinice s-au bazat pe analize de sânge s-a tras concluzia ca la 0,625 -1,25 mg se poate identifica un anume semnal dorit, să zicem concentraţia în sânge a crescut cu x%. Punct ochit, punct lovit, dar în loc să vii acasa cu porcul mistreţ de la vânatoare te-ai ales cu un strut cu care nu ştii ce să faci şi-ţi mai dă şi cu ciocul în cap.
Trist, dar aşa funcţionează industria farmaceutică.
Şi mai fac aici o declaraţie: nu vreau să spun că industria farmaceutică e rea. Vreau numai să spun că ceea ce defineşti că vrei să faci, aia obţii. Dacă defineai „vreau să aflu cantitatea de hormon care să acopere nevoia fiziologică naturală a unei femei” atunci făceai studiul altfel. Aşa e de simplu. Şi nu vreau să jignesc pe nimeni, dar vă repet, în anii aceia în care se făceau primele studii numărul de femei care lucrau în industrie era destul de redus şi presupun că bărbaţii care erau la cârmă în anii 70 nu au stat să le întrebe pe femei ce vor de fapt?
2) Nici o femeie nu are nevoie de exces de estrogeni
Extrem de puţinele studii clinice care au fost făcute cu estradiol bioidentic arată că doza zilnică necesară unei femei de greutate medie este 0,25 mg pe zi. Cifra o am din cartea scrisă de John. R. Lee, un guru în materie (What Your Doctor May Not Tell You About Menopause, Wellness Central, Hachette Book Group, New York ediţia 2004). Cândva în cercetările mele am găsit un studiu clinic modest cu puţine participante care foloseau un gel conţinând estradiol bioidentic şi raporta aceeaşi cifră. În rest puteţi să vă luptaţi cu internetul zile şi săptămâni, cifrele astea nu sunt nicăieri.  Eu personal cred că în realitate nu prea se ştie. Fapt este că se merge pe bâjbâite. Toata lumea strigă acum „să fie, dar puţin”! În orice caz, dacă doza de 0,25 mg este aparent cea fiziologică atunci ce este cu 0,625-1,25 mg? Păi asta este de 3-6 de ori mai  mult în accepţia că Premarin egaleaza în potenţă hormonul bioidentic uman! Dar ce să mai vorbim de medici care prescriau până la 4 mg pe zi?
3) O femeie care are menstruatie nu are nevoie de estrogeni suplimentari
Estradiolul este produs de ovare şi într-o oarecare parte de glandele suprarenale şi de celulele de grăsime. După menopauză activitatea ovarelor încetează, nu însă şi cea a suprarenalelor. Nivelul de estradiol scade după menopauza cam la 60%. Este posibil ca femeia aflata la menopauza să aiba nevoie de un mic suplement pentru a combate buferile de căldură şi alte neplăceri ce vin odată cu menopauza. Dar ce ne facem cu anticoncepţionalele? Căci ele conţin estrogeni sintetici alături de progestine! Nu sunt periculoase? Sincer, nu m-am ocupat pe larg de aceasta temă, la ora actuala pot numai să spun că anticoncepţionalele pun la hibernat maşina proprie de făcut hormoni naturali a corpului pe care îl „păcălim” să asculte de alt stăpân, acela din cutia de medicamente! Dacă aş avea o fiică aş sfătui-o să opteze pentru un alt mijloc de contracepţie. Dar asta e deja o alta temă pe care nu mi-am propus s-o dezbat aici.
4) Nici o femeie nu are voie sa ia estrogeni siguri, fără progesteron care să i se opună estrogenului
Atenţie doamnelor, aceasta este cutia Pandorei! Este calea care duce la cancer endometrial, cancer de sân, ca să le numim pe cele mai grave, lăsând la o parte toate celelalte efecte neplăcute ale excesului de estrogen. Nu avem decât să privim istoria terapiei de substituţie hormonală ca să înţelegem. După ce s-a introdus substituţia cu preparate estrogenice unele din femeile în tratament au dezvoltat cancer endometrial . Atunci s-a înţeles că estrogenului îi trebuie adăugat şi oponentul său natural, progesteronul.  De exemplu lui Premarin i s-a adăugat Provera (progesteron sintetic) şi a căpătat frumosul nume Prempro. Cu ce ne-am ales? Cu faimosul studiu din SUA Women’s Health Initiative care a fost întrerupt pentru că era prea periculos pentru participante!!! Rezultatele lui au arătat printre altele că dintre femeile tratate cu PremPro au fost 42 în plus din 8000 care s-au îmbolnăvit de cancer la sân faţă de grupul celor care au luat placebo. În mod interesant femeile care au luat numai Prem şi fără Pro nu au arătat o incidenţă crescută, ceea ce te-ar face să zici că Pro este de vină.  Studiul se poate găsi pe internet şi este extrem de complex, v-am oferit interpretarea mea, în orice caz aceste rezultate au fost o palmă cumplită dată lui Whyet care a pierdut în anii imediat următori 25% din vânzările sale, ca să nu mai vorbim de sute de procese ce i-au fost intentate.
No big deal, au spus atunci unii, fiţi serioşi, creşterea incidenţei de cancer la sân e numai 0,5%. Dar hai să calculăm puţin, dintr-o populaţie de 17 milioane cât are Romania 50% sunt femei, şi să zicem că 10% din femei sunt „apte” să le fie prescris un tratament hormonal cu estrogen sintetic sau equin şi o progestină şi din acestea 0,5% se vor îmbolnăvi. Aţi calculat? Cât v-a ieşit? NUUU nu se poate (mie mi-au ieşit cam 4 mii).
De unde şi concluzia mea din acest capitol.
5) Excesul de estrogeni provoaca tragedii care ar fi putut fi evitate cu usurinta.
Dacă v-a plăcut articolul meu vă rog să-mi scrieţi şi voi continua această serie care recunosc, mă pasionează, despre sănătatea femeii şi drumul ei greu prin hăţisul de medicamente sofiscticate, medici lipsiţi de empatie, leacuri băbeşti şi acea „pseudo” ştiinţă care a inundat internetul. Nu sunt medic, sunt însă doctor în ştiinţele naturii şi am făcut cercetare medicală în SUA, actualmente lucrez în industria farmaceutică într-un mare concern. Vă pot trimite un CV la cerere şi am destule sfaturi în mânecă, unele încercate pe propria piele. Ceea ce nu fac este desigur să prescriu medicamente, asta nu e treaba mea, dar îmi iau libertatea să le comentez pentru că cunosc tot drumul lor de la proiect până la ieşirea pe piaţă şi ştiu cum ticăie această industrie. Ceea ce iară nu voi face, nu-mi voi comenta propriul concern, căci nu ar fi moral.
Text: Carmela Boila-Göckel, Doctor in Stiintele Naturii (ma puteti urmari pe si pe facebook)