Va aflati in:

Articole / Povesti

Reta

Publicat: 30.01.2008

Matusa-mea, Reta, a fost, cred, cea mai frumoasa femeie pe care-am vazut-o vreodata. In general. Bagati in lista toate frumusetile pe care le cunoasteti, inclusiv Sharon Stone si stergeti-va la fund cu lista asta. Reta le batea pe toate de departe. Nu stiu cum era frumoasa, dar era in toate felurile. De la sexy, care-i la moda, pina la frumoasa ca o cadra, cum spun batrinii. Si mai era si-a dracu` de desteapta. Natura a fost intr-un fel darnica cu ea. Intr-un fel. Ca a bulit-o pe alta parte, e clar. Dar pina sa constatam buleala, hai sa trecem in vedere, mai departe, realizarile.
Fata bogata, dintr-o familie de evrei sefarzi, Reta a facut facultatea de medicina. Acum un milion de ani, pentru o fata frumoasa, sa faca si facultate era un suprem gest de eliberare a femeii. Dupa ce-a terminat facultatea l-a cunoscut pe Avhraam, pe numele lui de alint Mutzi. Unchiu-meu. Baiat frumos si el, dar avea o mare calitate-n plus, o iubea ca un nebun pe Reta. Nu cred sa fi fost asta calitatea lui personala, n-am cunoscut pe nimeni sa nu fi fost indragostit de Reta chiar si la 86 de ani, cind era deja bolnava de Alzheimer si fugea dupa oameni cu ciomagul. Mutzi avea si-un defect, adica inca-l mai are, e farmacist. Farmacistii, spun in cor medicii, inginerii, profesorii si tot restul, sint prosti. Fiindca n-au reusit sa termine facultatile sus amintite. Nu cred ca Mutzi e prost. Cred ca nu e foarte destept. Dar cum putini sint foarte destepti, hai sa terminam discutia asta, ca incepe sa ma enerveze.

Reta si Mutzi s-au casatorit. La o luna dupa asta ea a facut o infectie crunta la ovare, a trebuit sa fie operata si in conditiile primitive de-atunci i s-au extirpat ovarele. Soarta era hotarita: Reta si Mutzi erau pedepsiti sa ramina ei doi, singuri, toata viata, pedepsiti sa se iubesca sau sa nu se iubeasca, asta era deja treaba lor.
Normal, puteau sa adopte un copil. Dar se iubeau prea mult pentru asta si, egoisti in iubirea lor, au zis ca un copil or sa adopte mai tirziu, si iar mai tirziu si la un timp, a fost prea tirziu. Au calatorit, au vazut lumea, “aveau societate“, cum zice maica-mea, prieteni si rude. Nu se plictiseau, mereu unul cu celalalt si mereu ocupati de Reta, amindoi erau ocupati cu ea, ea se iubea, el o iubea si asta parea de-ajuns. Asa le-a trecut viata si-au tot imbatrinit. Cresteau un nepot. Fiul fratelui lui Mutzi. Baiatul nu era prea destept, chestie de mosteniere, desi taica-sau, fratele lui Mutzi adica, era medic.
Ceea ce dovedeste ca si medicii pot fi prosti, nu e musai sa fii pentru asta farmacist.
Cind baiatul prost s-a insurat si a avut nevasta si plozi, astia,plozii, ii deranjau pe batrini: prea mult zgomot, nu puteau sa citeasca de raul lor, nu puteau sa-si continue tabieturile.
Nepotul a fost oarecum indepartat pina la noi ordine, pina cresc copiii, pleaca la armata si e liniste, atunci poate sa vina-n vizita.
Reta si Mutzi n-au nevoie de multi oameni in jur; ei sint mutumiti cu ei insisi, adica cu ea insasi.

Si, intr-o buna dimineata, Reta s-a sculat bolnava. Uita. S-a dus la medic, ala i-a dat pastile. Apoi a inceput sa fie nervoasa si sa nu mai reunoasca lumea. Avea porniri razboinice, arunca oalele-n strada si bietul Mutzi, dupa ce se straduise toata dimineata sa gateasca, trebuia s-o ia de la inceput. Reta nu gatea. Era ocupata .Cu ce? Habar n-am, nu era treaba mea sau a altora, era frumoasa, mie-mi ajungea asta. Era nebuna. insa tare frumoasa inca. Sase ani a durat chinul lor. Boala se accentuat. Ea nu mai stia nimic, nici cine e ea, nici cine e el, uita c-a mincat, uita c-a dormit,uita totul. Si era nervoasa, egoista, sarea la bataie desi avea numai 30 de kg. Vroia neaparat sa fuga din casa, chiar a fugit de citeva ori, goala ca-n clipa nasterii. Au adus-o cu politia, fiindca Mutzi si maica-mea anuntasera-n jur ca s-ar putea sa apara o vrajitoare batrina in pielea goala, calare pe baston, lasasera adresa la toti din jur. Si aia anuntau politia si-o carau la domiciliul conjugal. Apoi a cazut la pat. Pe vremea cind inca o stergea de-acasa in ilegalitate, stia sa se duca singura la wc. Cu timpul Mutzi a fost nevoit, fiindca nu mai stia de ea si zacea, sa-i pune scutec, si s-o schimbe cind facea pe ea. Asta, dupa cum povesteste maica-mea, a fost dovada temeiniciei marii lor iubiri. Mutzi ii schimba scutecele alea si-o spala, si-o ungea cu creme, o mingiia si-o alinta...
Mama l-a intrebat daca si-n conditiile astea o mai iubeste, raspunsul a fost clar si simplu: “Mai ales in momentele astea o iubesc”.
Ce-i dragostea cind omul e tinar si frumos?
Reta a murit acum cinci ani si Mutzi e singur. Nu reuseste sa se gaseasca pe el insusi. E batrin, are 89 de ani. Il dor genunchii, il dor toate oasele, e surd si-are vezica slaba. E o umbra,cum zice al batrin, umbra trista a unui egoism comun si inutil. Nimeni nu-l cauta si el nu cauta pe nimeni. Cam o data pe luna, mama se duce sa-i gateasca si stau de vorba; a incetat s-o mai plinga pe Reta si, undeva in mintea lui, isi arata coltii regretele.
“Mi-ar fi placut sa am nepoti, mi-ar fi placut sa am o nora, mi-ar fi placut sa...”
Maica-mea-l repede: “Tu ai avut-o pe Reta, ai uitat?”
“Nu, n-am uitat, am avut-o numai pe ea si m-am multumit cu atita, prostul de mine. Ea a murit si eu, de fapt, ar fi trebuit sa ma socotesc mort in momentul cind am acceptat numai atit.”
“Dar ai iubit-o.” - zgirie mama ranile.
“Da e adevarat, am iubit-o. Dar eu sint cam prost, sint farmacist, asta stie toata lumea, ca farmacistii sint cam prosti, ar fi trebuit sa bag la cap, inca din tinerete, cind am fost si l-am citit pe Eminescu la Bibiloteca Academiei, si mi-au cazut in mina, diferitele sfirsituri ale poeziei Luceafarul.
Unul din sfirsiturile astea spune:
"Fiti fericiti, atit de fericiti
Incit viata toata,
Un chin s-aveti,
De-a nu muri de-odata..."


©Luana Zosmer
Nota (0 / 5)
Noteaza

Posteaza Comentariu

Comentarii adaugate: 0. Fii prima care adauga un comentariu pentru acest articol.

Comentarii postate (0)

Povesti

Apropos de "Sarut mina!"

Intimplare realaIn urma cu 8 ani, dupa ce sarac...

Povesti

Pentru toate femeile din lume care isi inghit lacrimile

Pentru femeia care plange pierderea unei sarcin...

Bebelusi si Copii

Idei pentru a tine copiii ocupati pe timpul vacantei de vara

Cand eram copil, momentele mele preferate din ...

In forum despre Povesti
Newsletter elady

Mirese si Nunti

Cum sa te imbraci cu stil la o nunta in sezonul rece? Inspira-te cu cele mai elegante tinute pentru un astfel de eveniment

Cand clopotele nuptiale incep sa rasune in aerul rece al iernii, participarea la o nunta devine o provocare vestimentara inspirata de echilibrul dintre stil si confort. In sezonul rece, alegerea unei tinute pentru o astfel de ocazie necesita atentie la detalii si un spirit practic...